De ne-iubire
mi-s zilele incerte,
și nopțile prea lungi,
cu stelele inerte.
De-atâta tăcere,
timpan-mi pulsează
doar de durere,
și-n colțul ăsta de lume,
doar singurătatea
îmi mai lasă-n suflet urme -
sunt exilată departe
de-atâtea visuri fără nume.
De-atâta așteptare,
spațiul și timpul
îmi par mai amare,
și doar veșnicia
îmi mai bate la ușă,
vrea să mă smulgă
din sânge,
din pământ,
din cenușă.
Pe-aici au poposit cocorii,
cu aripi ostenite,
călite în ploi,
și în vânt,
pe-aici ne salută străbunii,
cu degete albe
răsărite,
în zori,
din pământ.
Pe-aici totul mustește
iarăși de viață
fragedă, clocotitoare -
natura se trezește
din somn,
sub sărutul fierbinte
al preamăritului
soare.
Pe-aici răsună colinele,
de râsuri zglobii
de copii,
plecați
să adune brândușe,
în triluri de prigori
și ciocârlii.
Pe-aici au poposit cocorii...
și berzele-și fac cuiburi
în crâng,
țăranii și-au început
iarăși truda,
prin livezi,
prin grădini
și pe câmp.
(aprilie 2022)
Nestăpânite tăceri
invocă mereu mângâieri
dorite, promise,
la porțile nopților fără vise,
când somnul nu poate sta
între mine și tine,
când oboseala și-odihna
ne sunt necunoscute, străine.
Suntem doar tu și eu...
față în față,
sorbindu-ne din priviri,
de parcă nu ne-am văzut
de o viață,
însetați de atingeri,
ahtiați după tandrele șoapte,
ce, doar ele, ne trădează iubirea
în tainicul, mult așteptatul nostru
miez de noapte.
Prețuim fiecare secundă,
o savurăm tăcuți,
împărțind-o la doi,
la fel de-ndrăgostiți
suntem iar, față în față,
și acum, și aici
este doar despre "noi" .
(29 ianuarie 2022)
Ca o pasăre rănită,
am aterizat într-o zi lângă tine...
ca într-o ultimă haltă,
înainte de marele final, înainte de ultimul zbor,
spre tărâmul unde nu ajunge
niciun tril de privighetoare,
nicio aripă de cocor.
Am poposit cu toate rănile mele -
martori tăcuți, sângerii, căpătați în decurs de o viață...
mi-era sufletul uscat de-atâta dor,
dar tu nu mi-ai ostoit doar setea din suflet,
ci mi-ai spălat și urmele lacrimilor
încrustate pe față.
Era o dimineață friguroasă și târzie
când m-ai cuprins într-o îmbrățișare
cât pentru o viață.
Era tot ce îmi doream atunci,
când, obosită să fiu cea veșnic puternică,
ți-am cerut o simplă îmbrățișare,
și tu, uimit, m-ai lăsat să mă pierd
ca un copil pribeag, între brațele tale.
Mi-aș fi plâns atunci, toate durerile...
dar ,de-aș fi început, nu m-aș mai fi oprit,
așa că am învățat să vărs doar câte o lacrimă, pe rând,
ca să nu te sperii -
căci tu mi-ai dat oricum de-nțeles
că vei fi mereu lângă mine,
că n-o să îmi dai drumul nicicând.
Încă îți alerg în brațe, ca să plâng,
când viața mă doare,
când lupta îmi pare prea grea,
iar tu, cu-aceeași răbdare,
mă primești, mă alini,
și îmi dai iubire, putere,
și alte o mie de motive...
ca să mai pot continua.
(19 noiembrie 2022)
Cheamă-mă, de vrei...
dacă-ți lipsesc ochii mei,
dacă ți-e setea nebună,
și doar trupul meu ți-e fântână.
Cheamă-mă, de vrei,
cu un gând, cu o șoaptă,
te voi găsi când nu crezi,
într-o geană de-amurg,
într-o noapte neașteptată.
Cheamă-mă, de vrei...
când tăcerea te doare,
când ecoul e mort,
când singurătatea-i prea mare,
voi fi eu răspunsul
tuturor rugilor tale -
cu săruturi și-atingeri
îți voi face sufletul să cânte...
și să uite de vechile doine de jale.
Cheamă-mă, de vrei...
dacă ți-e gândul furtună,
ne-om mistui în văpăi,
ne vom stinge în ploi,
și împreună vom face
să fie iar vreme bună.
Cheamă-mă, de vrei...
n-o să aștepți în zadar,
la pieptul tău voi veni,
îndrăgostită, iar și iar,
de chemarea-ți purtată,
de dorul tău însetată...
ne vom topi de dorință,
la fel ca ultima dată.
Cheamă-mă...
(27 martie 2021)
M-am îmbrăcat cu parfumul tău,
ca să-ți simt aroma mereu,
s-o port cu mine, prin ziua toridă,
când trupul îmi e ca o stepă aridă,
când dorul mă doare,
și iubirea mi-e sete,
când aș vrea să fii ploaie,
ca să te sorb pe-ndelete.
Ți-am gravat chipul în suflet, adânc,
să pot să te am alături oricând,
să te port cu mine,
prin noaptea de vară,
când furtună e-n mine,
furtună și-afară.
(19 iunie 2020)
.jpg)
